Fostul șef al Fujitsu în România Claudiu Florică, audiat la DNA în dosarul Microsoft

Fostul șef al Fujitsu în România Claudiu Florică, audiat la DNA în dosarul Microsoft
Publicat: 10/10/2014, 14:40

Florică nu a făcut declarații la intrarea în sediul DNA, iar câteva ore mai târziu a ieșit din clădire pe o ușă unde nu era așteptat de jurnaliști.

Numele fostului șef al Fujitsu România este menționat de martori din dosar, conform unor documente ale anchetatorilor.

Astfel, un martor susține că, în 2004, Claudiu Florică, la acea dată șeful Fujitsu Siemens Computers, „a încercat să-l determine pe Victor Ponta să demareze o anchetă a Corpului de Control la sediul Ministerului Educației și prin această presiune să oblige practic, firma Siveco să reintroducă firmele protejate de Claudiu Florică în cele două extensii de contract, una în valoare de 20 milioane de dolari și cealaltă de 96 milioane de dolari, semnate în timpul guvernării PSD”. Potrivit declarației martorului, „în schimbul acestei susțineri din partea lui Victor Ponta, Fujitsu Siemens Computers a dotat sediul Tineretului Social Democrat cu calculatoare Fujitsu Siemens în baza unei donații făcută prin partenerii Fujitsu Siemens Computers, de la acea dată”.

Tot fostul șef al Fujitsu în România Claudiu Florică i-ar fi oferit 3 milioane de euro fostului ministru al Comunicațiilor, Gabriel Sandu, ceruți de acesta pentru încheierea acordului 2009-2012 privind cumpărarea dreptului de utilizare de programe, susțin procurorii din dosarul licențelor Microsoft.

În acest dosar, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foști miniștri – senatorii Șerban Mihăilescu și Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu și Adriana Țicău.

Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere și din societățile implicate în derularea proiectului privind licențele Microsoft pentru școli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.

„Direcția Națională Anticorupție a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a acțiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informațională și la Ministerul Educației Naționale, în legătură cu închirierea de licențe educaționale. Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiții nelegale, a contractului comercial de închiriere licențe din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educaționale Microsoft, a actelor adiționale la acest contract, precum și a contractelor aferente derulării Programul «Sistem Educațional Informatizat» (SEI), Direcția Națională Anticorupție s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu și respectiv a unor infracțiuni de corupție în legătură cu derularea acestor contracte”, a precizat DNA.

Procurorii susțin că foștii miniștri Dan Nica, Șerban Mihăilescu, Țicău Adriana, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu și Sandu Gabriel „și-au exercitat cu rea-credință atribuțiile de serviciu, determinând încheierea contractului cadru de licențiere din 15.04.2004 în condiții oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României, și implicit permițând plata unor comisioane către persoanele implicate”.

Totodată, anchetatorii au indicii că cei șase foști miniștri au pretins și primit sume de bani pentru a-și exercita în mod defectuos atribuțiile de serviciu și pentru a-și exercita influența asupra altor persoane, pentru a fi favorizată firma Fujitsu Siemens Computers la încheierea și derularea contractului de licențiere Microsoft.

În 3 octombrie, președintele Traian Băsescu a avizat începerea urmăririi penale față de foștii miniștri Adriana Țicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu și Daniel Funeriu în dosarul Microsoft.

La 7 octombrie, Comisia juridică a Camerei Deputaților a avizat începerea urmăririi penale a lui Valerian Vreme, decizia finală urmând să fie luată de plenul Camerei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Tortură în stil mafiot la o stână din Bacău. Proprietarul i-a turnat picioarele în beton...
Mai rar așa ceva! Cum s-a răzbunat o tânără pe iubitul ei, după ce a...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Leonard Doroftei! A dat 20 de kilograme jos, după ce...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
Prima condamnare după Legea Anastasia: Ce pedeapsă a primit un șofer beat care a omorât...
Cum a ajuns să arate mormântul Denisei Răducu, la 7 ani de la moartea sa....
Celebra actriță, diagnosticată cu CANCER MAMAR. E devastată după reconstrucția mamară. „Sunt în viață și...
Ploaia cu grindină a tocat într-o oră recolte de milioane de lei din ţară. Zonele...
Tinerii stropiți cu acid, urmăriți! Băiatul a povestit totul: Am găsit...
Mesajul tulburător transmis de familia lui Cristian Molnar, în a șasea zi de căutări. Fratele...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Cât de bună e, de fapt, Dacia Duster 2024? VIDEO
Salariul minim va fi majorat de la 1 iulie, de la 3300 de lei la...
Succes COLOSAL pentru SpaceX! Elon Musk A PLÂNS de bucurie
PLANUL ROMÂNIEI, aproape să devină realitate. NIMENI nu ar fi crezut că vom putea să...
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare...
Imaginile durerii! Patrizia și Bianca s-au întors acasă în sicrie albe! VIDEO cutremurător
Adrian Minune, despre legătura pe care o are cu Florin Salam. „Eu sunt tatăl lui...
Clipe de coșmar pentru Andreea Antonescu! Ce a pățit artista: ”M-am speriat foarte tare și...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Roberto Goizueta, fost CEO Coca-Cola, primul latino-american miliardar din SUA
×